Caz unic în fotbal: Messi și-a driblat propria umbră în meciul cu Valencia!

După ce a doborât recorduri după recorduri, a câștigat cupe și supercupe și a marcat în nșpe mii de competiții din nșpe mii de poziții, Lionel Messi a realizat în meciul de campionat cu Valencia un lucru unic în istoria sportului rege: și-a driblat propria umbră!

Faza antologică s-a petrecut în minutul 90. Argentinianul a primit o minge de la Valdes, a driblat cinci jucători ai Valenciei, apoi a driblat staff-ul liliecilor de pe bancă, după care i-a driblat și pe ceilalți cinci componenți ai oaspeților, a intrat în careul de 16 unde a driblat ușor și portarul, apoi....Ei bine, apoi s-a petrecut nepetrecutul. După ce l-a driblat pe portarul Valenciei, Messi a ajuns undeva la 12 metri de poarta goală, lateral stânga, moment în care acesta s-a oprit. Odată cu el s-au oprit și inimiile a 90,000 de fani catalani din tribune. Cu toții se întrebau ”Que pasa hombre?”, crezând că Lionel a înnebunit, numai că ”scula” Barcei nu era nebun, ci încerca ceea ce nici predecesorii săi Pele și Batistuta n-au reușit, și anume, SĂ-ȘI DRIBLEZE PROPRIA UMBRĂ!

Iar driblingul i-a reușit! N-a fost ușor, întrucât umbra sa, una extrem de tehnică, nu s-a dus pe fentă, iar Messi a scos din joben driblingul minune: i-a dat-o printre picioare! Cu alte cuvinte, i-a dat șurță!


Din fericire pentru Cristiano Runaldu, mingea șutată de Messi, după ce driblase umbra, a trecut de puțin pe lângă, astfel că ceresevenul rămână încă lider în clasamentul golgheterilor din Primera.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Ai ceva de comentat?