Ce credeți că va face echipa României la EURO 2012?



Reprezentativa națională de fotbal a României s-a pregătit foarte bine pentru europeanul care va începe mâine! Federația Româna de Fotbal în frunte cu Mircea Sandu a închiriat cu mai bine de două luni înaintea începerii competiției cel mai mare cinematograf din București pentru ca jucătorii selecționați să aibă toate facilitățile și cele mai înainte standarde de vizionare al campionatului european de fotbal din Ucraina și Polonia! 



Victor Pițurcă a luat măsuri dintre cele mai drastice, obligând fiecare jucător să-și achiziționeze cel puțin o antenă terestră și un receiver Dolce înainte cu două săptămâni  startului cometiției. Această măsură a fost gândită ca un fel de precauție în cazul accidentării unuia dintre jucători. 

Jucătorii plecați în străinătate și care nu și-au plătit abonamentul TVR au fost somați atât de FRF cât și de selecționer să-și plătească restanțele. Singura problemă a intervenit în cazul fostul căpitan, Cristi Chivu care a refuzat să plătească abonamentul pe motiv că  în Italia TVR1 se prinde cu purici și că preferă să se uite la postul italian care transmite meciurile. Mai mult decât atât, acesta este de părere că nu are nicio obligativitate din moment ce s-a retras din națională! 

Stelistul Tănase a fost pedepsit după ce la una dintre repetiții a venit cu un bax de bere făcându-le în ciudă celorlalți colegi, și va sta astfel în ultimul rând din sală la primele două meciuri: Polonia - Grecia si Rusia - Cehia! 

Suntem pregătiți din toate punctele de vedere pentru acest european! Stafful naționalei s-a declarat foarte mulțumit de condițiile pe care le-am le-am pus la dispoziție! 
Mircea Sandu


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Ai ceva de comentat?