SCANDAL MONSTRU LA TIMIȘOARA! O fană înfocată a Ripensiei a făcut prăpăd la casa de bilete pentru că nu a primit invitație la derby-ul cu Voința Mașloc


Ripensia Timișoara a revenit în fotbalul românesc după o pauză de 87 de ani și au făcut-o în stil de mare campioană. Au început de jos, din Liga a VI-a a județului Timiș iar acum sunt aproape de o promovare istorică în Liga a 3-a în doar 4 ani. Rezultatele bune a adus lumea la stadion. Mai mult decât atât, a stârnit chiar și pasiuni puternice în inimile unora dintre suporteri. 

Ripensia a întâlnit pe teren propriu formația Voința Mașloc, echipă cu care împărțea până ieri primul loc cu același număr de puncte, 31, astfel că meciul a fost unul decisiv. Cum micuța arenă a Ripensiei, Ciarda Roșie nu poate găzdui prea multe persoane (deocamdată), accesul s-a făcut pe baza invitațiilor și a câtorva bilete - după cum astfel se poate observa din comunicatul oficial al oficialilor. 



O fană a Ripensiei nu și-a putut procura bilet pentru derby și a făcut un scandal monstru la casa de bilete. Refuzată, Ilinca Topîrcescu în vârstă de 68 de ani s-a întors la casa de bilete însă de această dată l-a adus și pe soțul ei dar și un topor. Până la urmă unul dintre spectatori i-a oferit acesteia locul său însă doar din minutul 85 când spectatorul binevoitor fusese chemat de urgență acasă de către soția lui pentru că li se inundase baia de ulei a mașinii familiei acestuia. 



Ripensia a câștigat cu scorul de 2-0 și s-a distanțat la 3 puncte față de voințeni. 


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Ai ceva de comentat?